|
Rezumat: |
Procesul de planificare strategică are ca fundament teoretic o serie de instrumente de marketing şi management, fără a căror cunoaştere şi înţelegere devine imposibilă adoptarea şi implementarea opticii de marketing în desfăţurarea activităţilor de conducere, analiză, evaluare şi control, specifice portofoliului de produse al întreprinderii. Din multitudinea instrumentelor manageriale cu aplicabilitate specifică în cadrul procesului de planificare strategică orientată spre piaţă, se detaşează atât prin conţinut cât şi importanţă, o serie de instrumente moderne, care presupun o analiză comparativă a oportunităţilor portofoliului de produse al unei întreprinderi. Dintre aceste instrumente moderne, consacrate în decursul timpului în cadrul literaturii de marketing ăi management, pot fi amintite şi scenariile multiple. Astfel, lucrarea de faţă îşi propune să evidenţieze conţinutul acestui instrument de analiză strategică şi totodată implicaţiile sale asupra procesului de planificare a portofoliului de produse.
|
|